SHARE

Noutăți

INP la Expoziţia internaţională MONUMENTO, la Salzburg

Rate this item
(0 votes)


Cu expoziţia intitulată "Şantier pentru protejarea patrimoniului / Konservierungsstätte" Institutul Naţional al Patrimoniului [ INP ] participă între 11 şi 13 ianuarie la Expoziţia internaţională MONUMENTO, la Salzburg.

Pavilionul organizat de INP ilustrează diferitele feţe ale practicii actuale a protejării patrimoniului cultural din România, urmărind să răspundă temelor propuse de organizatori pentru ediţia 2018 a expoziţiei - tehnici şi tehnologii, meşteşuguri tradiţionale, digitizare - prin proiecte şi iniţiative de înalt nivel profesional, ale unei selecţii de operatori culturali din domeniul patrimoniului, atât din sectorul public, cât şi din cel privat şi independent: Universitatea Naţională de Arte - Bucureşti, Departamentul Conservare şi Restaurare; Complexul Naţional Muzeal ASTRA - Sibiu; Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Optoelectronică - INOE 2000; Fundaţia Pro Patrimonio, Asociaţia Monumentum, CERECS Art SRL.

Expoziţia prezintă proiecte diverse, precum restaurările recente ale picturilor murale ale bisericilor de la Arbore şi Suceviţa, proiectul de "60 de biserici de lemn", dedicat bisericilor valoroase dar în mare parte abandonate ale zonei de la sud şi nord de Carpaţii Meridionali (judeţele Vâlcea, Gorj, Hunedoara şi Sibiu), Programul Naţional de Restaurare a Monumentelor Istorice (PNR), Cuptorul de ars cărămidă şi ţiglă artizanală de la Apoş şi proiectul Ambulanţa Monumentelor. De asemenea, standul României oferă demonstraţii practice de dulgherie tradiţională şi de confecţionare a şindrilei, cu restauratorii de la Muzeul ASTRA, dar şi prezentări în domeniul tehnologiei de vârf dedicate investigaţiilor fizice şi chimice, cu aparatura laboratorului mobil de cercetare al INOE 2000.


În deschiderea expoziţiei, directorul INP, dl. Ştefan Bâlici a participat la o masă rotundă în care reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor centrale dedicate patrimoniului cultural din Austria, Elveţia, Slovacia, Germania, Slovenia şi România, alături de Primarul Oraşului Salzburg s-au referit la importanţa acestei manifestări, la dificultăţile şi oportunităţile actuale ale protejării patrimoniului cultural, în contextul Anului European al Patrimoniului Cultural 2018, care începe astfel cu o primă manifestare de nivel internaţional înalt.


Organizator şi curator >
Institutul Naţional al Patrimoniului


Parteneri >
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Optoelectronică - INOE 2000
Universitatea Naţională de Arte - Bucureşti, Departamentul Conservare şi Restaurare
Complexul Naţional Muzeal ASTRA
, Sibiu


Expozanţi invitaţi >
CERECS Art SRL
Fundaţia Pro Patrimonio
Asociaţia Monumentum, Alţâna, Jud. Sibiu

Read 419 times