SHARE

Noutăți
Institutul Naţional al Patrimoniului

Zilele Europene ale Patrimoniului la Baza de Cercetare și Expunere Muzeală Orașul de Floci

Rate this item
(1 Vote)

ZILELE EUROPENE ALE PATRIMONIULUI

Ediția a XXV-a în România. Organizat la inițiativa Consiliului Europei și a Uniunii Europene, evenimentul cultural Zilele Europene ale Patrimoniului își propune prin diferitele teme abordate anual, să aducă în atenția publicului larg aspecte privind patrimoniul cultural sub toate formele acestuia, cultivând sentimentul de apartenență la valorile culturale locale și naționale, educând comunitatea locală în spiritul coeziunii sociale, al respectării și protejării valorilor culturale, istorice, artistice și ale mediului înconjurător. Aflat la a XXV-a ediție (în România), evenimentul cultural se va desfășura în data de 16 septembrie 2017 și va aduce în discuție o serie de aspecte legate de patrimoniul cultural, precum: natura, teritoriul, dezvoltarea durabilă, biodiversivitatea, amenințările majore, schimbările climatice, toate reunite sub tema pan europeană: ,,Patrimoniu cultural-Natura-armonii”.

Muzeul Județean Ialomița se alătură și în acest an inițiativei europene, propunând publicului un eveniment cultural deosebit desfășurat la Baza de Cercetare și Expunere Muzeală Orașul de Floci, com. Giurgeni, jud. Ialomița. Organizat cu sprijinul Consiliului Județean Ialomița, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului și Societatea Ornitologică Română, Sucursala „Cygnus” Ialomița, Muzeul Județean Ialomița vă așteaptă sâmbătă, 16 septembrie 2015, începând cu ora 10:00, la Orașul de Floci. Cei prezenți la Baza de Cercetare și Expunere Muzeală Orașul de Floci vor putea avea acces la expoziția ornitologică, cât și în punctul de informare și observare organizate de doamna profesoară Petre Carolina și domnul profesor Petre Teodor, coordonatorul sucursalei Cygnus Ialomița. Membrii echipei de cercetări arheologice, dr. Daniela Mihai-responsabil științific, dr. Florin Vlad, dr. Gheorghe Matei, drd. Simona Munteanu și Radu Coman vor prezenta, în cadrul unei expoziții temporare, principalele descoperiri din campania arheologică 2017. De asemenea, se pot vizita parcul arheologic, împreună cu expoziția permanentă de sit. Cei prezenți vor putea participa la discuțiile purtate pe tema propusă pentru anul acesta: ,,Patrimoniu cultural-Natura-armonii”.

Vă așteptăm!

 

Read 210 times