SHARE

Noutăți
Institutul Naţional al Patrimoniului

Informare presa

Rate this item
(0 votes)

Noul Manager Interimar al Institutului Național al Patrimoniului este dl. Ștefan Bâlici, conferențiar la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Dl. Bâlici a preluat conducerea institutului în data de 4 ianuarie 2016 de la dl. Radu-Petre Năstase, cadru didactic la aceeași universitate.  
Cu privire la anumite articole apărute în presa scrisă și on-line, privitoare la mandatul domnului Năstase la conducerea Institutului Național al Patrimoniului (INP), instituție aflată în subordinea directă a Ministrului Culturii, facem următoarele precizări:

1. Dl. Radu-Petre Năstase a fost manager interimar al INP între martie 2014 și decembrie 2015, când și-a încheiat mandatul. Nu și-a înaintat demisia și nu a fost demis. Predarea conducerii s-a făcut fără nici o condiție sau mențiune specială.

2. În perioada 2014-2015 INP a sesizat Parchetul pentru diverse fapte, unele legate de Roșia Montană, pentru anumite conflicte de interese ale unor directori anteriori și pentru unele fapte comise de terți în raport cu institutul. INP nu a depus nicio plângere penală care să vizeze activitatea dlui. Năstase la conducerea instituției.

3. În acest interval dl. Radu-Petre Năstase nu a organizat achiziții publice de proiectare pentru restaurare de monumente și nu a participat la nici un juriu sau comisie de achiziții publice din cadrul MC sau INP. 4. Nu există nici un conflict de interese în ceea ce îl privește pe dl. Radu-Petre Năstase, de care INP să fie la curent.

5. Cu privire la patrimoniul cultural de la Roșia Montană, INP sub conducerea dlui. Radu-Petre Năstase a acționat în apărarea intereselor instituției în două procese inițiate de compania minieră, unul câștigat de INP și altul în curs.

6. INP sub conducerea dlui. Radu-Petre Năstase a finalizat procedura de actualizare a „Listei monumentelor istorice” în aprilie 2015. În urma consultării Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice și a reprezentanților INP, Ministrul Culturii, dl. Vlad Alexandrescu a transmis spre publicare în Monitorul Oficial al României la  30 decembrie 2015 noua listă a monumentelor istorice, prin care situl arheologic de la Roșia Montană revine la încadrarea din 1991-1992, reprezentând maxima sa extensie teritorială.

7. Modul în care a fost gestionat INP și Programul Național de Restaurare în anii 2014-2015 de către dl. RaduPetre Năstase este reflectat de Raportul Curții de Conturi a României din decembrie 2015 cu privire la acest subiect și va fi accesibil presei odată cu publicarea pe website-ul CCR.

8. Dl. Radu-Petre Năstase este în continuare membru al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, președinte al Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 5 și membru al Secțiunii de Urbanism și Zone Protejate a CNMI. De asemenea, dl. Radu-Petre Năstase este membru în Consiliul Științific al INP.  
În speranța că informațiile oferite vor servi la clarificarea speculațiilor apărute în presă cu privire la activitatea dlui. Radu-Petre Năstase în perioada în care s-a aflat la conducerea Institutului Național al Patrimoniului,  
Biroul de Presă

Institutul Național al Patrimoniului

20.01.2016

 

str. Ienăchiță Văcărescu nr. 16, Sector 4,

București Tel.: +4 021 336 6073,

Fax: +4 021 336 9904

Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

www.patrimoniu.gov.ro

Read 2448 times