SHARE

Noutăți
Institutul Naţional al Patrimoniului

Vizita Directorului General al INP, arh. Radu-Petre NASTASE, la Moscheea Esmahan Sultan

Rate this item
(0 votes)

Directorul General al Institutului National al Patrimoniului, arh.Radu-Petre NASTASE, aflat in vizita la Mangalia, a vizitat Moscheea "Esmahan Sultan", unde a asistat la slujba de la pranz.

Moscheea „Esmahan Sultan" din Mangalia este cel mai vechi lăcaș de cult musulman din România, ridicat în anul 1575. Este înconjurată de cimitirul mahomedan ce conține morminte vechi de peste 300 de ani.

Clădirea, situată pe str. Oituz nr. 1, este înscrisă în Lista monumentelor istorice din județul Constanța cu codul LMI CT-II-m-A-02901 sub numele de Geamia „Esmahan Sultan".

Comunitatea turco-tătară numără la Mangalia, în prezent, mai bine de 3.000 de credincioși musulmani. Dintre aceștia, vârstnicii sunt cei care vin în fiecare zi la rugăciunile rituale. La cele două sărbători ale islamului, Idul Fitr și Idul Adha, geamia "Esmahan Sultan" devine neîncăpătoare.

În perioada comunistă, moscheea a ajuns într-un stadiu avansat de degradare însă după 1989 Primăria Municipiului Mangalia s-a ocupat de restaurare.

În anul 2008, moscheea a trecut printr-un nou proces de restaurare totală, costurile lucrărilor, de peste un milion de euro, fiind suportate de un om de afaceri turc. A fost restaurata şi fântâna din curte, care nu mai funcţiona din anul 1959 şi s-a mai construit o clădire în care credincioşii musulmani să se purifice înainte de a participa la slujbă. Fântâna este înconjurată de stele şi pietre tombale din cimitir.

În prezent geamia poate fi vizitată de turiști și locuitorii orașului, iar hogea Halil Ismet de la Esmahan Sultan le prezintă acestora istoria lăcașului de cult.

 

Informatii de background INP
Institutul Național al Patrimoniului este o instituție publică de importanță națională, cu personalitate juridică, aflată în coordonarea Ministerului Culturii. INP este condus de Arh. Radu Petre Nastase, care este Director general si Președintele consiliului de administrație și coordonează întreaga activitate a instituției. INP gestionează fondurile destinate cercetării, expertizării şi executării lucrărilor de consolidare-restaurare şi punere în valoare a monumentelor istorice, prin Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice. De asemenea, INP finanțează, prin acordarea de credite, obținute din timbrul monumentelor istorice, reabilitarea unor monumente de patrimoniu. Instituția are numeroase atribuții în privința protejării și promovării monumentelor istorice naționale și a celor incluse în Lista Patrimoniului Mondial, fiind în acest sens și punctul de contact național UNESCO. INP elaborează dosarele pentru monumentele istorice propuse pentru a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial. În același timp, dezvoltă programe și proiecte naționale și europene în domeniul patrimoniului, administrează fondul documentar al monumentelor istorice și editează numeroase lucrări și publicații periodice în domeniu. INP realizează și pune în valoare baza națională de date pentru patrimoniul arheologic, patrimoniul cultural mobil, patrimoniul cultural imaterial și resursele informaționale asociate. Elaborează si actualizează periodic Lista monumentelor istorice din România.
Prima instituție care a avut ca obiect evidența și cercetarea monumentelor istorice a apărut în România în 1892, iar ulterior aceasta și-a schimbat denumirea, structura și arhitectura instituțională în numeroase rânduri, mai ales în perioada regimului comunist și după 1989. De-a lungul timpului, aceasta a avut ca președinți personalități marcante de talia lui Nicolae Iorga (1923-1940).

Read 2983 times