SHARE

Lista Patrimoniului Mondial - UNESCO
Institutul Naţional al Patrimoniului

Biserici de lemn din Maramureș

Anul înscrierii 1999, COD 904


1. Biserica Intrarea în Biserica Maicii Domnului (Bârsana) cod LMI MM-II-m-A-04517 - album foto
2. Biserica Sfântul Nicolae (Budești) cod LMI MM-II-m-A-04530 - album foto
3. Biserica Sfânta Paraschiva (Desești) cod LMI MM-II-m-A-04566 - album foto
4. Biserica Nașterea Maicii Domnului (Ieud-Deal) cod LMI MM-II-a-A-04587 - album foto
5. Biserica Sfântul Arhanghel (Plopiș) cod LMI MM-II-m-A-04604 - album foto
6. Biserica Sfânta Paraschiva (Poienile Izei) cod LMI MM-II-m-A-04605 - album foto
7. Biserica Sfântul Arhanghel (Rogoz) cod LMI MM-II-m-A-04617 - album foto
8. Biserica Sfântul Arhanghel (Surdești) cod LMI MM-II-m-A-04769.01 - album foto

 

imageimageimageimageimageimage

     În Maramureş se află unele dintre cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii de lemn din ţara noastră, adevărate capodopere ale genului, fiind fără îndoiala una din culmile artei de a construi în lemn de pe continentul nostru.
      Numeroase biserici de lemn, ce sunt datate în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, reprezintă, de fapt, tipuri arhitectonice mai vechi cu câteva secole. În mod frecvent, bisericile erau reclădite pe acelaşi loc unde mai fusese o biserică, iar reparaţiile şi restaurările se făceau treptat, prin înlocuirea unor grinzi sau a şindrilei, forma arhitectonica şi chiar unele detalii decorative păstrându-se aidoma.
     Arhitectura Maramureşului a fost modelată firesc în lemnul pe care această regiune muntoasă, bogată în păduri şi râuri, îl oferă cu generozitate.
Din punct de vedere al planimetriei, la bisericile maramureşene se constată unitatea de concepţie, edificiile fiind ridicate pe sistemul de plan folosit de întreaga arhitectură medievală româneasca şi caracteristica cultului ortodox. Cele trei încăperi tradiţionale: absida altarului, naosul şi pronaosul se înşiruie pe axa est-vest, uneori având spre apus un pridvor deschis.
      La prima vedere, bisericile Maramureşului impresionează prin dimensiunile lor neobişnuite construcţiilor de lemn, monumentalitatea ce o degaja, perfecţiunea proporţiilor alese, sobrietatea motivelor decorative.
      Valoarea artistică a bisericilor de lemn consta în admirabilă proporţionare a volumelor, în armonia stabilită intre părţi şi întreg. Rezultate ale unei continuităţi milenare de practicare a artei construcţiilor din lemn, în care s-a operat o sinteză perfectă a materialului, formelor şi peisajului, aceste însuşiri conferă monumentelor religioase o unitate arhitectonică remarcabilă, în care ştiinţa folosirii spaţiului se manifestă în linii ce exprima totodată graţie şi putere, îndrăzneala şi măsura.
     Decorul bisericilor de lemn maramureşene este menit să sublinieze trăsăturile esenţiale ale monumentului. Strâns legată de arhitectura monumentelor, de modul în care au fost concepute volumele, este sculptura, ce subliniază anumite elemente ale construcţiei. Tehnica şi ornamentica nu diferă de cea folosită la casele de lemn din această regiune. În special exteriorul este decorat cu sculptură şi crestături. Lipsa culorii este înlocuita aici de jocul umbrelor şi al luminii, ce face că suprafeţele să fie mai mişcate.
     Considerate ca o realizare specifică, bisericile romaneşti fac parte din marea familie a arhitecturii de lemn europene, despre care Lucian Blaga scria că sunt printre cele mai preţioase şi mai fără de rezervă admirate produse ale geniului nostru popular.
      Un număr de opt biserici, capodopere ale arhitecturii de lemn din Maramureş, au fost înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, reprezentând simbolic sutele de monumente istorice din această categorie răspândite în toate regiunile României, fiind o remarcabilă contribuţie româneasca la tezaurul cultural al umanităţii.


Vizualizaţi Monumente UNESCO România pe o hartă mai mare 

Revizuirea Listei Indicative a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO: Consultare publică

 

Rezultatul consultării publice desfăşurate între 25 mai şi 5 iunie a.c. - Tabel comparativ


Lista Indicativă este denumirea tehnică pentru a desemna un inventar de situri aflate pe teritoriul fiecărei ţări parte a Convenţiei Patrimoniului Mondial, considerate potrivite pentru a fi înscrise în Lista Patrimoniului Mondial - LPM UNESCO.

Înainte de a figura în LPM UNESCO, orice sit trebuie să fie introdus de către (oricare) stat în Lista Indicativă cu cel puţin un an înainte de a fi propus pentru LPM. Propunerile de situri sunt făcute în baza tematicilor şi studiilor cele mai recente.

România prezintă şi astăzi Lista Indicativă din 1991, în pofida faptului că fiecare stat semnatar are obligaţia de a o actualiza la cel mult zece ani. Cu toate că a fost completată în 2004, 2010 şi 2016 (când au fost introduse în Lista Indicativă Sibiul, Rimetea, respectiv Roşia Montană), Lista Indicativă a României a rămas neactualizată în ansamblul său. Ea este anacronică şi depăşită la nivel de propunere, de criterii şi de metodologie.

Institutul Naţional al Patrimoniului consideră că este imperios necesară revizuirea Listei Indicative şi actualizarea ei potrivit Ghidului Operaţional pentru Implementarea Convenţiei Patrimoniului Mondial cât şi recomandărilor Centrului Patrimoniului Mondial.

În urma consultărilor cu Ministerul Culturii şi cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, INP prezintă spre consultare publică Procedura şi calendarul de revizuire a Listei Indicative a României, împreună cu noul Formular pentru propunerile de înscriere.

Observaţiile şi propunerile privind materialele prezentate spre consultare pot fi făcute prin e-mail, la adresa listaindicativa@patrimoniu.gov.ro, până la data de 5 iunie (inclusiv).