SHARE

Lista Patrimoniului Mondial - UNESCO
Institutul Naţional al Patrimoniului

Mănăstirea Hurezi

cod LMI VL-II-a-A-09884, anul înscrierii 1993, COD 597

Satul Romanii de Jos, aparţinător Oraşului Horezu, judeţul Vâlcea


     Complexul monahal Hurezi [Hurez, Hurezu, Horez], de la Romanii de Jos, este situat în nordul provinciei Olteniei, În depresiunea subcarpatică Hurezu, la cca. 5 km N de drumul naţional DN 67 ce face legătura între oraşele capitală de judeţ Râmnicu Vâlcea şi Târgu-Jiu, pe malul stâng al văii Romanilor, la cca. 570 m altitudine. Mănăstirea Hurezi este cel mai vast şi cel mai dezvoltat ansamblu monastic din Tara Româneasca. Prin elementele de ordin arhitectural şi artistic este un unicat nu doar în arhitectura româneasca, ci şi în cea a sud-estului Europei, o sinteză post-bizantina, fidelă tradiţiei ortodoxe, edificata atât după principiile ordonatoare ale Renaşterii italiene cât şi după tipicul marilor mănăstiri de la Muntele Athos.
      Mănăstirea Hurezi, ctitoria domnitorului Constantin Brâncoveanu (1688-1714) a fost începuta în 1690, completată şi extinsă de egumenii mănăstirii în mai multe etape: 1734 -1735, 1829 - 1854 şi 1854 - 1873.
      Hurezii pun în evidentă un program complex, nou, niciodată reluat în Tara Româneasca, conceput potrivit unor trasee regulatoare renascentiste, după o axă orientată est-vest, cu o incinta principală de plan dreptunghiular - în centrul căreia se află "Biserica mare", catholiconul - şi patru schituri subordinate ansamblului major, amplasate în afară incintei mari, spre cele patru puncte cardinale.
      "Biserica Mare", cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, era destinată să devină necropola a familiei lui Constantin Brâncoveanu. În epoca, Hurezii devin un mare centru artistic în jurul căruia s-a născut "stilul brâncovenesc", model de referinţă, cu o mare varietate de interpretări, până după 1800. Ansamblul de la Hurezi a încununat procesul de elaborare a unui ordin muntenesc, denumit de urmaşi "stilul brâncovenesc".


Vizualizaţi Monumente UNESCO România pe o hartă mai mare 

Revizuirea Listei Indicative a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO: Consultare publică

 

Rezultatul consultării publice desfăşurate între 25 mai şi 5 iunie a.c. - Tabel comparativ


Lista Indicativă este denumirea tehnică pentru a desemna un inventar de situri aflate pe teritoriul fiecărei ţări parte a Convenţiei Patrimoniului Mondial, considerate potrivite pentru a fi înscrise în Lista Patrimoniului Mondial - LPM UNESCO.

Înainte de a figura în LPM UNESCO, orice sit trebuie să fie introdus de către (oricare) stat în Lista Indicativă cu cel puţin un an înainte de a fi propus pentru LPM. Propunerile de situri sunt făcute în baza tematicilor şi studiilor cele mai recente.

România prezintă şi astăzi Lista Indicativă din 1991, în pofida faptului că fiecare stat semnatar are obligaţia de a o actualiza la cel mult zece ani. Cu toate că a fost completată în 2004, 2010 şi 2016 (când au fost introduse în Lista Indicativă Sibiul, Rimetea, respectiv Roşia Montană), Lista Indicativă a României a rămas neactualizată în ansamblul său. Ea este anacronică şi depăşită la nivel de propunere, de criterii şi de metodologie.

Institutul Naţional al Patrimoniului consideră că este imperios necesară revizuirea Listei Indicative şi actualizarea ei potrivit Ghidului Operaţional pentru Implementarea Convenţiei Patrimoniului Mondial cât şi recomandărilor Centrului Patrimoniului Mondial.

În urma consultărilor cu Ministerul Culturii şi cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, INP prezintă spre consultare publică Procedura şi calendarul de revizuire a Listei Indicative a României, împreună cu noul Formular pentru propunerile de înscriere.

Observaţiile şi propunerile privind materialele prezentate spre consultare pot fi făcute prin e-mail, la adresa listaindicativa@patrimoniu.gov.ro, până la data de 5 iunie (inclusiv).