SHARE

Institutul Naţional al Patrimoniului

Raport de monitorizare Mănăstirea Horezu, 2011

 



Dr. Daniela Mihai, Director Programe,

Arh. Cristina Ionescu, șef serviciu Patrimoniu Mondial, expert, responsabil monitorizare Mănăstirea Hurezi, jud Vâlcea



Prezentul raport, pentru anul 2011, s-a întocmit pe baza structurii chestionarului aferent Raportului periodic UNESCO, a Fişei de monitorizare a monumentelor înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial şi în concordanţă cu legislaţia de protejare a monumentelor istorice înscrise în Lista Patrimoniului Mondial în vigoare.
În acest sens, raportorul delegat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului National din Institutul Naţional al Patrimoniului pentru Mănăstirea Hurezi, monument înscris în LPM, arhitect Cristina Ionescu, precum şi Focal point pentru Comisia UNESCO România, dr. Daniela Mihai, s-au deplasat în luna octombrie 2011 la Mănăstirea Hurezi, sat Romanii de Jos, oraş Horezu, jud. Vâlcea. Pe parcursul anului au avut loc diverse contacte cu factorii implicaţi în protejarea monumentului înscris în Lista Patrimoniului Mondial.

1. Reactualizarea datelor tehnice

Reactualizarea periodică a fişelor analitice de evidenţă ale celor patru schituri şi a incintei
mari din cadrul Mânăstirii Hurezi, toate înscrise sub denumirea Mănăstirea Hurezi în Lista Patrimoniului Mondiala (1993) fost realizată, la nivelul fişelor analitice minimale, cu ocazia întocmirii de INP în anul 2009 a Studiului istoric de fundamentare a documentaţiei de urbanism pentru P.U.G. oraş Horezu, zona înscrisă în LPM, Mănăstirea Hurezi.
P.U.G. oraş Horezu afost aprobat prin Hotărîrea Consiliului Local Horezu nr.22/28.04.2010.

2. Date privitoare la localizarea monumentelor
Cu ocazia intocmirii P.U.G. oraş Horezu s-au întocmit planuri cu localizarea şi Zona de protecţie a monumentului, aceste date fiind transmise în cursul anului 2010 şi în cadrul programului Retrospective Inventory al UNESCO.
A fost întocmit şi cadastrului monumentului istoric.

3. Zonele de protecţie
Zonele de protecţie ale monumentelor au fost definite iniţial în anul 1993, prin studiul “Stabilirea
zonelor protejate pentru ansamblurile cu patrimoniu istoric de importanta internationala", comandat de Consiliul Judetean Vâlcea şi întocmit de catre S.C. URBANPROIECT SA BUCURESTI. De menţionat, că în lipsa unei legislaţii clare la data respectivă, zonele de protecţie şi reglementarile urbanistice pentru aceste zone, stabilite prin documentaţia amintita mai sus, au făcut obiectul unei avizări în 1993 de către Ministerul Culturii şi Cultelor, prin comisiile de specialitate, dar nu au fost aprobate, în final, de Consiliul Judeţean.
În prezent, ca urmare a întocmirii de INP în anul 2009 a Studiului istoric de fundamentare a documentaţiei de urbanism pentru P.U.G. oraş Horezu, zona înscrisă în LPM, Mănăstirea Hurezi, a fost delimitată Zona de protecţie a monumentului. Studiului istoric a fost avizat de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, secţiunea de urbanism.
P.U.G. oraş Horezu afost aprobat prin Hotărîrea Consiliului Local Horezu nr.22/28.04.2010.

4. Stadiul documentaţiilor de conservare-restaurare
La acest capitol s-au constatat următoarele aspecte:
- În anul 2007 in cadrul programului Inspectoratului de Stat in Construcţii s-au directionat fonduri pentru lucrări de consolidare-restaurare la Biserica mare a Mănăstirii Hurezi ( fazele : Studii, Expertiză tehnica, Proiect tehnic, Detalii de executie). Lucrările nu au fost încă receptionate.
Fonduri din Planul Naţional de Restaurare = 0
- În anul 2008 fonduri din Planul Naţional de Restaurare = 0
- În anul 2009 fonduri din Planul Naţional de Restaurare = 0
- În anul 20010 au fost cuprise fonduri în Planul Naţional de Restaurare pentru pentru achiziţii de lucrări la Componente artistice (pictură murală).
Această achiziţie nu a fost concretizată într-un contract de execuţie datorită neînţelegerilor existente cu pictorul restaurator care a executat lucrări suplimentare care nu faceau obiectul contractului său anterior acestei achiziţii.
- În anul 2011 fonduri din Planul Naţional de Restaurare = 0

Fundaţia « Sfinţii Martiri Brâncoveni » înfiinţată în 2001, cu scopul de a conserva, restaura şi pune în valoare moştenirea lui Constantin Brâncoveanu prin acţiuni de dezvoltare durabilă a Ansamblului Monastic Hurezi, a comandat un Plan director pentru restaurarea, conservarea şi valorificarea durabilă a Anamblului monastic Hurezi care a fost elaborat de către Bureau MANCIULESCU ACMH & Associes şi care conţine şi un Program de dezvoltare durabilă a Mănăstirii Hurezi ca centru spiritual al Olteniei de sub munte. Acest Studiul de prefezabilitate şi documentaţia anexată proiectului de dezvoltare durabila au fost transmise spre aprobare, în data de 21.07. 2010, la Direcţia Patrimoniu Cultural din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi a fost analizata în şedinta Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice din data de 27.10.2010, primind aviz favorabil (cf. Aviz nr 356 din 27.10.2010). Avizul dat de CNMI a fost aprobat de domnul ministru Kelemen Hunor în data de 03.12.2010 şi trimis către Arhiepiscopia Râmnicului în data de 21.12.2010.
În prezent Bureau MANCIULESCU ACMH & Associes lucrează la Documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii / DALI.

În prezent nu există un plan de management pentru acest monument. INP, partener în Programul de Cooperare transnaţională a Sud Estului Europei pentru proiectul SUSCULT SEE /B/0015/4.3/X a propus şi obţinut includerea Mănăstirii Hurezi, monument inclus în LPM în cadrul programului pentru a facilita întocmirea unui plan de management pentru acesta.

5. Lucrări de execuţie

Lucrările de execuţie realizate ca urmare a documentaţiiloe tehnico-economice de consolidare - restaurare la Biserica mare a Mănăstirii Hurezi din programului Inspectoratului de Stat in Construcţii de Inspectoratul nu au fost încă receptionate.

6. Resurse financiare

pentru protejarea, conservarea şi punerea in valoare se aloca anual din:
- fonduri ale Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional
- fonduri ale Consiliului Judeţean (sau derulate prin acesta) pentru drumuri de acces.
- fonduri ale Consiliilor Locale (sau derulate prin acestea).

Fundaţia « Sfinţii Martiri Brâncoveni » a derulat proiecte cu finanţare europeană. Un exemplu de succes este proiectul " Altar 2000", prin care s-a restaurat pictura murală din Sfântul Altar, derulat prin Programul Phare 2001. Deasemenea, Fundaţia a primit finanţări din partea unor instituţii internaţionale: International Music and Art Foundation (fundaţie Elveţiano-Americană); Getty Grant Program (SUA); Fondul Cultural al Prinţului Bernhard (Olanda); The Good Shepherd Church. Începând cu 2011, Fundaţia este beneficiar şi participant la proiectul: IDEALIS, finanţat de POSDRU.

7. Semnalizarea monumentelor LPM

Monumentul istoric a fost semnalizat corespunzător, ca urmare a nenumărate demersuri de către INMI - Institutul Naţional al Monumentelor Istorice, actualmente INP.

8. Vizitatori

A crescut numărul de grupuri de vizitatori care călătoresc cu microbuzul şi
a scăzut numărul vizitatorilor care vin cu autocarul. A crescut şi numărul vizitatorilor care vin cu
maşinile personale. A crescut numărul vizitatorilor străini. Mănăstirea are cca 60.000
vizitatori pe an.
În acest sens sunt asigurate parcaje pentru cca. 20 autovehicule, acces rutier facil,
asfaltat şi reparat anual. Este asigurat ghid specializat la muzeu, materiale informative, grupuri sanitare, comunicaţii/telefonie.
In apropierea mănăstirii sunt pensiuni agro-turistice.
În Oraşul Horezu sunt unităţi sanitare şi farmacii.
Oraşul, mănăstirea şi împrejurimile sunt din ce în ce mai vizitate. Există o cursă zilnică,
directă Bucureşti-oraş Horezu.

9. Publicaţii, studii ştiinţifice

În vara lui 2007 a apărut Albumul monumentelor UNESCO din România, editat de
Ministerul Culturii şi Cultelor si elaborat de INMI - Institutul Naţional al Monumentelor Istorice.

10. Dezbateri, simpozioane

Manifestări culturale la nivel local au loc în permanenţă.
Foarte cunoscut este Târgului de ceramica “COCOSUL DE HUREZ" care strânge în zonă un mare număr de vizitatori.
Se vor organiza în, viitorul imediat, cursuri şcolare de prezentare a monumentului istoric
aflat pe Lista Patrimoniului Mondial, la Căminul Cultural din oraşul Horezu.

11. Dezvoltarea meseriilor tradiţionale

S-a mărit numărul de ateliere de olari cu vânzare atât în zona centrală a oraşului Horezu
cât şi în zonele deja consacrate din localitate.


Întocmit ,
arh. Cristina Ionescu

 

Manastirea-Horezu-2011-Biserica-mare-a-Manastirii-Hurezi-thBiserica mare a Mănăstirii Hurezi

  Manastirea-Horezu-2011-Biserica-mare-a-Manastirii-Hurezi-2-th  Biserica mare a Mănăstirii Hurezi

Manastirea-Horezu-2011-Paraclisul-Manastirii-Hurez-thi

Paraclisul Mănăstirii Hurezi

Manastirea-Horezu-2011-Biserica-bolnitei-Manastirii-Hurezi-th

Biserica bolniței Mănăstirii Hurezi

Manastirea-Horezu-2011-Biserica-bolnitei-Manastirii-Hurezi-2-th

Biserica bolniței Mănăstirii Hurezi

Manastirea-Horezu-2011-Biserica-bolnitei-Manastirii-Hurezi-3-th

Biserica bolniței Mănăstirii Hurezi

Manastirea-Horezu-2011-Ruinele-bolnitei-Manastirii-Hurezi-th

Ruinele bolniței Mănăstirii Hurezi

Manastirea-Horezu-2011-Biserica-Schitului-Sf-Stefan-th

Biserica Schitului Sf. Ștefan

Manastirea-Horezu-2011-Biserica-Schitului-Sf-Stefan-2-th

Biserica Schitului Sf. Ștefan

Manastirea-Horezu-2011-Biserica-Schitului-Sf-Stefan-3-th

Biserica Schitului Sf. Ștefan